In sfarsit nefumator - Evitã falsele stimulente
CAPITOLUL 31
EVITĂ FALSELE STIMULENTE
Când încearcă să se lase de fumat prin Metoda voinţei, mulţi fumători se străduiesc să-şi sporească motivaţia inventând false stimulente.
Există multe asemenea exemple. Iată unul tipic: « Familia mea şi cu mine ne vom bucura de o minunată vacanţă din banii pe care îi vom economisi. » Pare logic şi raţional, dar în realitate e fals, pentru că orice fumător care se respectă va prefera să fumeze 52 de săptămâni pe an şi să se lipsească de vacanţă. În orice caz, există o umbră de îndoială în mintea fumătorului: pe lângă faptul că va trebui să se abţină 50 de săptămâni se va bucura oare de vacanţă dacă nu fumează? Rezultatul e doar o amplificare a sacrificiului pe care fumătorul simte că-l face, astfel că în mintea sa ţigara devine încă mai preţioasă. E preferabil să te concentrezi asupra celuilalt aspect: « Ce obţin din asta? De ce trebuie să fumez? »
EVITĂ FALSELE STIMULENTE
Când încearcă să se lase de fumat prin Metoda voinţei, mulţi fumători se străduiesc să-şi sporească motivaţia inventând false stimulente.
Există multe asemenea exemple. Iată unul tipic: « Familia mea şi cu mine ne vom bucura de o minunată vacanţă din banii pe care îi vom economisi. » Pare logic şi raţional, dar în realitate e fals, pentru că orice fumător care se respectă va prefera să fumeze 52 de săptămâni pe an şi să se lipsească de vacanţă. În orice caz, există o umbră de îndoială în mintea fumătorului: pe lângă faptul că va trebui să se abţină 50 de săptămâni se va bucura oare de vacanţă dacă nu fumează? Rezultatul e doar o amplificare a sacrificiului pe care fumătorul simte că-l face, astfel că în mintea sa ţigara devine încă mai preţioasă. E preferabil să te concentrezi asupra celuilalt aspect: « Ce obţin din asta? De ce trebuie să fumez? »
Alt exemplu: « O să-mi pot permite o maşină mai scumpă. » Adevărat, iar stimulentul te face eventual să te abţii până când îţi cumperi acea maşină, însă de îndată ce noutatea s-a dus te vei simţi lipsit de ceva preţios şi, mai devreme sau mai târziu, vei cădea din nou în capcană.
Un alt exemplu tipic este pactul făcut cu colegii de serviciu sau cu familia. Ce-i drept, un astfel de pact are avantajul de a elimina tentaţia în anumite perioade ale zilei. Totuşi, în general eşuează din următoarele motive:
Stimulentul e fals. De ce ai vrea să te laşi de fumat doar pentru că alţii o fac? Singurul rezultat e o presiune în plus, care amplifică senzaţia de sacrificiu. Dacă mai mulţi fumători vor cu adevărat să se lase într-un anumit moment, foarte bine. Totuşi, nu-i poţi obliga pe fumători să se lase şi, cu toate că toţi fumătorii speră în secret să ajungă acolo, dacă nu sunt încă pregătiţi să se lase, un pact nu face decât să producă o presiune în plus, care le amplifică dorinţa de a fuma. Vor ajunge să fumeze pe ascuns, ceea ce sporeşte şi mai mult sentimentul de dependenţă.
Teoria « mărului stricat » sau a dependenţei reciproce. Când se lasă de fumat prin Metoda voinţei, fumătorul trece printr-o perioadă de penitenţă, în cursul căreia aşteaptă să-i treacă imboldul de a fuma. Dacă cedează, are sentimentul eşecului. Cu Metoda voinţei, mai devreme sau mai târziu unul dintre membrii pactului va renunţa cu siguranţă. Ceilalţi au acum scuza pe care o aşteptau. Nu este vina lor. Ei s-ar fi abţinut în continuare. Numai că Fred i-a trădat. Adevărul este că majoritatea deja trişau.
« Împărţirea meritelor » este contrariul teoriei « mărului stricat ». În acest caz, ruşinea care urmează eşecului nu e atât de gravă dacă o împarţi cu mai mulţi. Ai un sentiment de victorie extraordinar când te laşi de fumat. Dacă te laşi pe cont propriu, laudele primite de la prieteni, rude şi colegi sunt un imbold fantastic, care te ajută să depăşeşti primele câteva zile fără ţigară. Când te laşi deodată cu alţii, meritele se împart şi imboldul se micşorează în consecinţă.
Alt exemplu clasic de fals stimulent este mita (de pildă, părintele îi oferă adolescentului nişte bani ca să se abţină) sau pariul (« Dacă nu reuşesc, îţi dau 100 de lire. ») A existat mai demult acest exemplu într-o emisiune TV. Un poliţist care încearcă să se lase de fumat şi-a pus în pachetul de ţigări o bancnotă de 20 de lire. Făcuse un pact cu el însuşi: putea să fumeze, dar mai întâi trebuia să dea foc bancnotei. Asta l-a oprit câteva zile, dar până la urmă a sacrificat bancnota.
Nu te mai autoamăgi. Dacă cele 40 000 de lire pe care le cheltuieşte în medie un fumător într-o viaţă nu-l opresc să fumeze – sau riscul de 50% de a face o boală cumplită, sau o viaţă întreagă de respiraţie urât mirositoare, de tortură mentală şi fizică şi de sclavie, sau dispreţul faţă de propria persoană – atunci câteva false stimulente nu vor schimba nici un pic lucrurile. Îţi vor da numai impresia că faci un sacrificiu şi mai mare. Priveşte lucrurile din perpectiva opusă.
Ce avantaj îmi aduce fumatul? Absolut nici unul.
De ce trebuie să fumez? Nu trebuie! Nu faci decât să te autopedepseşti.
Un alt exemplu tipic este pactul făcut cu colegii de serviciu sau cu familia. Ce-i drept, un astfel de pact are avantajul de a elimina tentaţia în anumite perioade ale zilei. Totuşi, în general eşuează din următoarele motive:
Stimulentul e fals. De ce ai vrea să te laşi de fumat doar pentru că alţii o fac? Singurul rezultat e o presiune în plus, care amplifică senzaţia de sacrificiu. Dacă mai mulţi fumători vor cu adevărat să se lase într-un anumit moment, foarte bine. Totuşi, nu-i poţi obliga pe fumători să se lase şi, cu toate că toţi fumătorii speră în secret să ajungă acolo, dacă nu sunt încă pregătiţi să se lase, un pact nu face decât să producă o presiune în plus, care le amplifică dorinţa de a fuma. Vor ajunge să fumeze pe ascuns, ceea ce sporeşte şi mai mult sentimentul de dependenţă.
Teoria « mărului stricat » sau a dependenţei reciproce. Când se lasă de fumat prin Metoda voinţei, fumătorul trece printr-o perioadă de penitenţă, în cursul căreia aşteaptă să-i treacă imboldul de a fuma. Dacă cedează, are sentimentul eşecului. Cu Metoda voinţei, mai devreme sau mai târziu unul dintre membrii pactului va renunţa cu siguranţă. Ceilalţi au acum scuza pe care o aşteptau. Nu este vina lor. Ei s-ar fi abţinut în continuare. Numai că Fred i-a trădat. Adevărul este că majoritatea deja trişau.
« Împărţirea meritelor » este contrariul teoriei « mărului stricat ». În acest caz, ruşinea care urmează eşecului nu e atât de gravă dacă o împarţi cu mai mulţi. Ai un sentiment de victorie extraordinar când te laşi de fumat. Dacă te laşi pe cont propriu, laudele primite de la prieteni, rude şi colegi sunt un imbold fantastic, care te ajută să depăşeşti primele câteva zile fără ţigară. Când te laşi deodată cu alţii, meritele se împart şi imboldul se micşorează în consecinţă.
Alt exemplu clasic de fals stimulent este mita (de pildă, părintele îi oferă adolescentului nişte bani ca să se abţină) sau pariul (« Dacă nu reuşesc, îţi dau 100 de lire. ») A existat mai demult acest exemplu într-o emisiune TV. Un poliţist care încearcă să se lase de fumat şi-a pus în pachetul de ţigări o bancnotă de 20 de lire. Făcuse un pact cu el însuşi: putea să fumeze, dar mai întâi trebuia să dea foc bancnotei. Asta l-a oprit câteva zile, dar până la urmă a sacrificat bancnota.
Nu te mai autoamăgi. Dacă cele 40 000 de lire pe care le cheltuieşte în medie un fumător într-o viaţă nu-l opresc să fumeze – sau riscul de 50% de a face o boală cumplită, sau o viaţă întreagă de respiraţie urât mirositoare, de tortură mentală şi fizică şi de sclavie, sau dispreţul faţă de propria persoană – atunci câteva false stimulente nu vor schimba nici un pic lucrurile. Îţi vor da numai impresia că faci un sacrificiu şi mai mare. Priveşte lucrurile din perpectiva opusă.
Ce avantaj îmi aduce fumatul? Absolut nici unul.
De ce trebuie să fumez? Nu trebuie! Nu faci decât să te autopedepseşti.
In sfarsit nefumator - Metoda usoarã
In sfarsit nefumator - Mã voi îngrãsa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu